Ana

Visul de apoi, durere
Taina goticelor ziduri
Mai păstrează lacrima
Dansului de muze virgine
Ce din a ta umbră apune.
Taine ale trecutului, meschine
A măştilor chip iau.
Ele râd…
Cu sete ele beau suflul pereţilor
Săraci bătrâni, ce nu se-ncumetă
A muri, în taina de-altădată trăind
…a negrului trandafir.
Suflul greu al bătrânilor
Este luat de vechile candelabre…
Şi iată că perdeaua otrăveşte palida adiere tomnatică
Oferindu-i garoafele morţii.
Şi atunci…atunci glasul cavoului
Îţi murmură de crăiasă moartă nume,
Îngropat în el.
Tu aievea pluteai uşor
În paşii nestemaţilor narcişi.
În vis noi apăream,
Iar chipul pictat ne era
Pe umbrele a doi gargoili, dezbrăcaţi si
Decăzuţi.
Am îndrăznit…am îndrăznit să privim, cu sfială şi teamă,
Şovăielnica rază de minciună
A pierdutului paradis…
Am cutezat…am cutezat a fi doar o trecătoare clipă
A eternului chaos…
Am conştientizat…
Şi acum, prin cadavrele
Vremelnicelor miraje
Croine-vom drum;
Doi îngeri izgoniţi şi goi
Din a paradisului coşmar.
Iar pe tine te răpeşte
Tandra cântare a sufletelor moarte.
Ne vom revedea?
Tu, vis înfrigurat de toamnă pierdută.
Acum îţi sărut sângerândele-ţi buze
Care îngână cuvântul interzis
De moartă.
Plutind tu urmezi
Dulcea cântare a copiilor
Ce din glas mort curge
Rostindu-ţi numele:
Ana

academician dr. Cristian Bodnărescu
Sursa: Opinia Studenţească

One thought on “Ana

  1. Nu fiecare este inzestrat de către Cel de sus cu talentul de a inţelege şi a simţi atît de profund cît de efemeră şi scurtă poate fi viaţa unui om. Probabil aşa a decis Domnul nostru completînd frumuseţea exterioară atît şi interioară acestui tînăr şi romantic poet cu puţină tristeţe şi melancolie. Spiritul tulburat căruia işi pune întrebare, oare merită această lumea plină de păcate, efortul lui fizic şi sufletesc? Şi primeşte răspunsul clar şi afirmativ – merita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *