Un ieşean vrea să îl detroneze pe Eminescu din World Records Academy

Cristian Bodnărescu a scris un poem cu 11 strofe mai lung decât Luceafărul.
Preşedintele unei edituri din Bucureşti, care îi va tipări un volum, îl creditează pe ieşean cu şanse maxime.


Ieşeanul Cristian Bodnărescu poate spune că, într-o anumită privinţă, l-a ,,detronat” pe Mihai Eminescu. Bodnărescu a scris o poezie mai lungă ci 11 strofe decât Luceafărul lui Eminescu. A trimis poemul său, ,,Demoniţa”, la World Records Academy, care îi va înmâna, susţine preşedintele care îi va publica lucrarea, un premiu pentru noul său record mondial. Nu am dorit să depăşesc poemul lui Eminescu. Am văzut un material pe un post de televiziune despre recordul lui şi am decis să îmi trimit poemul la World Record Academy a explicat Cristian Bodnărescu. Poemul a fost scris în luna iulie. Poemul este, fără dorinţa autorului, cel mai lung poem romantic din literatura universală. Ideea centrală o reprezintă iubirea imposibilă dintre un tânăr şi o demoniţă. Eroina îl caută pe tânărul de care s-a îndrăgostit şi vine din alte dimnesiuni, pentru a-i lua sufletul, doar astfel putând exista împreună, îşi descrie Cristian poemul. Poezia sa prezintă lupta dintre cele trei lumi: terestră, demonică şi celestă.
Aşteptăm să fie omologat de World Records Academy, apoi vom lansa volumul care va avea o ţinută grafică inedită, ilustraţii speciale. Am decis să îl lansăm deoarece cred că poemul merită această şansă , a spus Sorin Alexandu Şontea, preşedintele Editurii Renaissance din Bucureşti. (Claudia Craiu)

Sursa: Ziarul de Iaşi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *