Iaşi: Vrea să doboare recordul mondial la poem


Autor: Cătălina Cocoloş

Tanărul a făcut deja demersuri pentru ca opera lui să fie omologată de World Records Academy din Miami.

Cristian Bodnărescu (26 de ani) este aproape să doboare recordul mondial la poem. Tânărul a reuşit în doar două săptămâni să compună 109 strofe şi să devină astfel autorul celui mai lung poem romantic din literatura universală.
„Pe la sfârşitul lunii iunie m-am apucat de scris «Demoniţa» şi pot spune că am fost inspirat în special de Grădina Botanică din Iaşi şi de oraşul Odessa”, explică Bodnărescu. Acesta precizează că în opera lui predomină liniile curentului romantic, dar are şi elemente fantastice.

„În poem ideea centrală o reprezintă iubirea imposibilă dintre un tânăr şi o demoniţă, iar rolul principal este jucat de o entitate de sex feminin”, spune autorul. Ieşeanul a decis să-şi omologheze poemul şi a contactat Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) din Miami. Aceasta a fost şi cea care, pe 14 februarie 2009, a omologat „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, drept cel mai lung poem romantic din lume, cu 98 de strofe.

„Am văzut un material pe un post de televiziune despre recordullui Mihai Eminescu şi m-am decis şi eu să-mi trimit poemul la World Records Academy. Am făcut deja unele demersuri pentru validarea recordului şi sper ca în maximum două luni acesta să fie recunoscut”, susţine Cristian Bodnărescu. Ieşeanul mai spune că opera lui nu este inspirată de „Luceafărul”.

„Este un poem original şi nu are nicio legătură cu «Luceafărul». Nu mi-am propus nici măcar să depăşesc poemul lui Eminescu”, explică autorul. În luna octombrie , el speră să publice şi un volum bilingv româno-englez, în care va fi inclus doar poemul „Demoniţa” şi care va avea o grafică specială.

„Lucrăm la stilul poemului şi sperăm ca până în septembrie să fie finalizat. Nu cred că trebuie să punem în oglină acest poem cu «Luceafărul». «Demoniţa» este demersul admirabil al unui tânăr poet, iar «Luceafărul» este opera unui popor întreg”, spune Sorin Alexandru Şontea, preşedintele editurii Renaissance.

Sursa: Adevărul de Seară

2 thoughts on “Iaşi: Vrea să doboare recordul mondial la poem

  1. Luceafarul lui Eminescu este recunoscut de un popor intreg. De altfel poate fii si poemul tanarului Cristian Bodnarescu. Ar trebui sa fim mandri ca mai exista oameni precum este tanarul Cristian Bodnarescu. Cristi iti doresc sa dobori recordul mondial cu poemul „Demonita”. Te felicit si iti doresc multe succese pe viitor.

  2. Nu am citit poemul deocamdata, dar cu sigurata il voi citii. Luceafarul lui Eminescu e recunoscut de un popor intreg, si nu inteleg de ce nu poate fii si poemul d-lui Cristian Bodnarescu la fel de renumit, sau chiar mai mult. Ar trebui sa fim mandri ca mai exista oameni precum este tanarul talent Cristian Bodnarescu. Eu il felicit si ii urez multe succese pe viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *