Ioan si lumina cea noua

Cristian BODNĂRESCU
Ioan şi Lumina cea Nouă

MOTTO: Dedic această povestire Sfântului şi Apropiatului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Spiritul mărilor

Noaptea de gheaţă apasă fiinţele terestre, necurmata mare aducând licărire atunci când valurile înspumate se desfată împroşcând ţărmul luminat de lună. Întunericul tăcut al necuprinsei mări relevă povești până acum nespuse în timp şi spaţiu. Corabia răzbate pe drumul nautic în timp ce vântul ridică valuri grele.
Puntea cea veche luceşte sub lumina astrului nopţii, lăsând a se întrevedea chipul măcinat de griji şi dăruire al tânărului Ioan.

 

Adevăr şi Zoroastru

– Dacă tu crezi că poţi renunţa la frumoasa viaţă pentru ideile tale demne de milă, n-ai decât să suferi încontinuare!
– Pentru mine este o plăcere să îmi pot slăbi trupul fizic întărindu-mi astfel corpul spiritului, care este veşnic în timp ce pământul se întoarce la sursă.
– Supune-te acum adevărului şi o viaţă frumoasă vei avea alături de noi, te vom primi precum un frate şi magii indieni îţi vor tămădui rănile trupeşti. Soarele ne dă viaţa în timp ce astrele sălăşluiesc pentru noi şi lumina focului mistuie trecerea timpului.
– Soarele, la fel ca şi alte stele, a fost făcut de Dumnezeu pentru a ne sluji, nu pentru ca noi să slujim lui. La baza stelelor şi a galaxiilor stă adevărata lumină din care toate au pornit şi care este Dumnezeu, care nu are un timp al naşterii şi este veșnic, doar stelele şi lumile făcute de el au sfârşit. Iar Dumnezeu a lăsat celelalte lumi pentru noi, oamenii, precum scrie şi în Biblie (CărţileluiMoise). Eu cu bucurie primesc pedeapsa asupra trupului făcut din aceeaş isubstanță cu aceea a Stelelor luminăţiei tale, croindu-mi astfel haina veşnică din lumină pe corpul nemuritor, care va rămâne şi atunci când astrele domniei voastre de mult nu vor mai luci pe cer. Lasă deci credințele deșarte și vino alături de mine către Dumnezeu, încă mai ai vreme!

Multe lovituri şi umiliri a lăsat atunci conducătorul Cetăţii Albe asupra viteazului tânăr Ioan, cavaler al Trapezuntului.

 

 

Viziunile din temniță

 

Întâlnirea nocturnă cu îngerii luminii

Picuratul sumbru al apei se aude în temniţa întunecată, împreună cu ţipetele ocnaşilor. Şobolanii aducători de boala mişună pe cimentul cutremurat de sângele celor osândiţi din Cetatea Albă.
Poarta de fier a celulei este deschisă brutal şi un tânăr chinuit va fi aruncat pe ciment. După bătaie, călăii îl leagă cu lanţuri de zid, închizând apoi poarta doliului.
Tânărul chinuit de răni şi durere gemea atunci când Îngerii Luminii s-au pogorât din Rai spre a-i îngriji rănile sfântului.
Vântul mării a început să adie şi pletele frumoşilor tineri ce s-au coborât în temniţă se amestecau cu acelea ale lui Ioan, încă fiinţă vie.
Foarte puţin îl mai desparte acum pe tânăr de veșnica Împărăţie şi mucenicie.

 

Cavalerii întunericului

Drumul e greu şi aburii denși de ceaţă pustiesc pădurea. Întunericul rece se lasă deasupra pădurarului ai cărui paşi se aud ca prin vis.
Spiritele demonice au adus cu ele întunericul şi lângă râu gonesc căutându-şi prada.
Înfruntând pucioasa deasă, pădurarul porneşte în căutarea calului care i-a fost luat de forţele malefice. Departe se poate zări o cărare luminată, unde tânărul sfânt Ioan aşteaptă tăcut.
A doua zi pădurarul este găsit fără glas, dar ajungând la moaştele sfântului Ioan cel Nou, acesta i-l redă.
Clarviziunile futuriste îl cuprind pe tânărul mucenic în timp ce este ţinut în lanţuri, minunea pădurarului dar şi oamenii îndrăciţi ce vor veni la el. Drumul nu este decât unul.

 

Lumini pe cer

A douazi a venit şi colbul întunericului a adus de această dată un cal damnat, din străfundurile Iadului. Tânărul Ioan fu legat de el şi târât pe drumurile cetăţii, bucăţi din carnea trupului sărindu-i.
Durerea cruntă îl pătrundea în fiecare celulă a labirintului fizic, dar odată cu moartea ei se năştea o celulă pentru corpul de energie, care nu va intra în descompunere.

– Când ne vomîntâlni Tată? Timpul martiriului meu îl trăiesc încă bucuros şi cu durere.
– Care timp fiule? Nu există timp şi spaţiu şi nimic nu este nou sub soare.Tu eşti şi acum lângă mine, amândoi privim minciuna temporalităţii iar tu eşti captat încă în acest destin pe care ţi l-ai însuşit. Într-o clipă va trece chinul, la fel ca şi viaţa însăşi; ca şi cum nu ar fi fost. Astăzi Îngerii mei vor dansa cu tine iar Eu te voi aştepta la masa cerească, unde vom bea vinul cunoaşterii.

 

O sabie se coborâ ca din cer şi capul tânărului de acum mucenic Ioan fu despărţit de trup.
Îngerii armatei luminii se coborâră cu mare fast pentru a-i aduce noile straie marelui mucenic Ioan cel Nou, acela care de acum este o Scară spre Cer pentru suflarea omenească. Fastul celest continuă iar statuile păcătoşilor sunt ințepenite cu arcuri în mâini, admirând divina întâmplare. Luminile sunt pe Cer şi pe Pământ.

 

Pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos pătimind, Sf. M. M. Ioan cel Nou şi-a înveşmântat trupul cu trandafirii rănilor şi cu însângerările muceniceşti şi l-a înfrumuseţat.

Vasile M. Demciuc

 

Cristian Bodnărescu
25 mai 2012

One thought on “Ioan si lumina cea noua

  1. Numai un om”daruit”de Dumnezeu,poate percepe intr-o asemenea maniera martiriul unui sfant,luand din spiritul acestuia,adevarata LUMINA.Cristian Bodnarescu aduce el insusi prin cuvinte,LUMINA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *