Zbor peste ploi

swing

PREMIERĂ

Patricia Viorica

Ploi

norii, săgetaţi de aripile rândunelelor,
au început să plângă
le simt durerea
pe pleoapele-mi întredeschise

lacrimile lor,
ca-ntr-un sărut
se contopesc cu ale mele
culeg câteva într-o clepsidră
impasibilă la viaţă şi moarte

mă gândesc că
în alt Univers
foşnetul stelelor le va elibera
înţelegându-le preţul…

 

Mi-e dor…

Mi-e dor de serile-nstelate
Când ascultam poveşti curate
Cu prinţi, prinţese şi palate
De-a mea bunică depănate.

Mi-e dor de glasu-i cristalin,
De chipul ei mereu senin,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ei
Ce mirosea a flori de tei.

De-un anumit castan mi-e dor,
Din care-am învăţat să zbor,
În el bunicul aninase
Scrânciob cu vise de mătase.

Acum bunica-n Stele ţese
Poveşti cu prinţi şi cu prinţese,
Bunicul leagăne anină
De Luna ce încet se-nclină…

Şi, Doamne, cât îmi e de dor,
Căci toate-acestea tare dor…

 

Zbor

gândurile mele zac
spânzurate-n fereastra camerei
o rază de soare se chinuie
din răsputeri
să se strecoare printre ele
şi să-mi pătrundă în suflet-
neizbutind, se întoarce, bosumflată, înapoi-

cu greu încerc să mă desprind
de mormintele din mine,
de pustiul impus,
lăsând iar fluturii
să-nveţe zborul…

spre nicăieri…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *