Oct 17

Literatura română între ieri și azi

Cristian BodnarescuIstoria literaturii române
George Călinescu, autorul primei Istorii a Literaturii române (editată în anul 1941), menționa criteriile ce au stat la baza scrierii acestei capodopere: “Cartea formează pentru mine o realitate transcendentă, iar biografiile le-am scos din documente, nu din experienţa directă.” Astfel, criticul explică palpabil modul în care a realizat o adevărată valoare a literaturii, care va rămâne în timp; ce a fost şi continuă să lumineze literatura în toată plinătatea ei. “Indiferenţa pentru cauzele fizice ale operelor a făcut să nu urmăresc deloc statutul personal al scriitorilor”, spune George Călinescu. Continue reading

Dec 20

Cuvantul lui Cristian Bodnarescu

Cristian Bodnărescu îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte scriitorul Cristian Bodnărescu denotă că este în primul rând roman!
profesor universitar Viorel Dontu
Continue reading